„Splendoare în iarbă” și „Între chin și amin”, filmele acestui weekend la Cinematograful „București”

      Sâmbătă, 5 octombrie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” vom difuza celebrul film American „Splendoare în iarbă”

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” vom difuza celebrul film American „Splendoare în iarbă” (titlul original: „Splendor in the Grass”).  Regia îi aparține lui Elia Kazan, în rolurile principale fiind Natalie Wood și Warren Beatty.

Filmul, realizat în 1961, spune povestea lui Deanie Loomis, o adolescentă frumoasă și sensibilă, adorată de familie și comunitate, îndrăgostită de Bud Stamper a cărui familie bogată și influentă nu acceptă relația dintre cei doi. Lui Bud îi este teamă de tatăl său care are alte planuri pentru el și care îl sfătuiește să caute alte fete. Nici părinții lui Deanie nu agrează pasiunea fetei pentru Bud, iar aceasta, simțindu-se respinsă și controlată, are o cădere nervoasă și ajunge să fie internată într-un sanatoriu. În acest timp, Bud merge la universitate, dar fără să aibă rezultatele așteptate de tatăl sau care, în urma marii căderi a Bursei, se sinucide. Liber de constrângeri, Bud își urmează visul propriu și devine fermier, căsătorindu-se cu o tânără  cunoscută în timpul scurtei studenții. După doi ani de instituționalizare, Deanie revine în familia sa și merge să îl revadă pe Bud, însă aici își dă seama că timpul a șters pasiunea și a lasat doar melancolia unei tinereți furtunoase.

Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

     Duminică, 6 octombrie 2019, ora 18.00, la Cinematograful „București” difuzăm filmul românesc „Între chin și amin”

Duminică, 6 octombrie 2019, ora 18.00, la Cinematograful „București” difuzăm filmul românesc „Între chin și amin”. Este un film produs și regizat de Toma Enache, în rolurile principale fiind Kira Hagi, Constantin Cotimanis, Vali Popescu, Ana Pârvu și Ciprian Nicula. Este primul film artistic care apare pe marile ecrane, fiind inspirat din atrocitățile „Experimentului Pitești”.

Filmul spune povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credinţă, supravieţuieste torturilor şi după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia.

După proiecție, vom organiza o sesiune Q&A susținută de regizorul Toma Enache și actorii Kira Hagi, Constantin Cotimanis, Vali Popescu, Ana Pârvu și Ciprian Nicula.

Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi. Biletele pot fi achiziționate și on-line, de pe platforma www.bilete.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *